În 1992, în Rio de Janeiro s-au strâns nu mai puțin de 178 de țări pentru a adopta planul Agenda 21, un plan ce avea ca scop protejarea mediului înconjurător și îmbunătățirea calității vieții oamenilor din zone defavorizate.
În anul 2000, la New York, țările membre ale Organizației Națiunilor Unite (United Nations) au elaborat un nou plan de acțiune până în 2015. Acest plan avea 8 puncte principale, toate legate de reducerea sărăciei. În acel moment 36% din populația Planetei nu avea resursele de bază pentru supraviețuire, resurse ce includ hrană, apă, o casă, haine. De la 36% se dorea să se ajungă la 18%. Planuri ambițioase, mai ales pe o perioadă atât de scurtă, doar 15 ani și mai ales având în vedere că populația Planetei creștea vertiginos de la un an la altul. Și totuși ce s-a întâmplat? Ei bine, ceea ce trebuia să se întâmple, ba mai bine. Populația săracă a scăzut de la 36% la 12%. Deci planul a fost atins? Bineînțeles, ba chiar întrecut.
În 2015 țările membre s-au adunat din nou, creând o listă de 15 noi idealuri mondiale.
1. Fără sărăcie pe Pâmânt
2. Fără foamete
3. Sănătate și un mediu optim de viață
4. Educație de calitate
5. Egalitate între sexe
6. Ape curate
7. Energie accesibilă pentru toți
8. Locuri de muncă și dezvoltare economică
9. Industrie, inovație și infrastructură
10. Reducerea inegalităților
11. Dezvoltarea durabilă în orașe și comunități
12. Producția și consumul responsabil
13. Acțiunea climei
14. Viața în apă
15. Viața pe uscat
16. Pace, justiție și dreptate
Aceste 16 țeluri trebuie atinse până în 2030. Cum? Cu ajutorul fiecăruia dintre noi. Unde-s mulți puterea crește. Doar că aici începe tărășenia.
Înainte de a ajunge în Viborg nu am auzit de aceste idealuri, de aceste țeluri mondiale. Deși problema mediului înconjurător mă interesează și am căutat să mă informez despre reciclare, despre obiceiurile proaste în ceea ce privește consumul de produse zilnice, despre încălzirea globală, totuși nu am ajuns niciodată să dau peste această listă de obiective mondiale. Evident știm cu toții câteva din aceste obiective, de exemplu cine nu a auzit de dezvoltarea durabilă? sau de egalitatea între sexe? sau de toleranța față de cei cu disabilități? sau de reducerea sărăciei și foametei?
Problema este că noi doar auzim, în treacăt. În școli, în licee, în facultăți nu ni se vorbește despre aceste lucruri, despre problemele mondiale. Noi, din păcate suntem preocupați doar de noi. Nu vedem că facem parte din ceva mai mult, din ceva mai amplu. Din păcate nu ni se spune ce se întâmplă la nivel mondial, iar ca să cauți tu de unul singur, cu greu ajungi la o informație venită din surse de încredere.
În cadrul proiectului VIA Challenge am lucrat și am încercat să găsim soluții practice și posibile pentru obiectivul cu numărul 13. Am fost o echipă de 6 persoane, fiecare din noi a venit cu puțin, cu ideile și opiniile lui și am realizat un program de 2 săptămâni pentru copiii din grupa pregătitoare și clasa 0, ce se conturează în jurul ideii Cum poate un copil să ajute Planeta și mediul înconjurător? Astfel am întocmit o listă de activități prin care copiii urmau să înțeleagă ce este reciclarea și cum să nu mai arunce atât de multe lucruri la gunoi: de exemplu o jucărie stricată poate fi reparată, o sticlă de apă pe care o cumperi azi poate fi reumplută.
Vineri am avut evaluarea. Fiecare echipă și-a prezentat proiectul și munca depusă în fața a 8 membrii ai unei comisii. După prezentare, eu mă așteptam ca aici să se încheie tot. Am avut o idee, a fost apreciată, am prezentat un prototip, dar atât, pentru că din ce știu eu, nimeni nu revizuiește programa grădinițelor și a școlilor pentru că așa au spus 6 studenți, oricât de bună ar fi ideea.
Minune mare însă, după prezentare, într-o scurtă pauză, unul dintre membrii vine la o colegă din echipă și îi dă cartea lui de vizită. Îi spune că proiectul îi place, că ideea este foarte bună, că am răspuns la toate întrebările excelent și că el ar dori să sponsorizeze aceast program pe viitor.
Rămăsesem cu gura căscată și nici în română nu îmi mai găseam cuvintele, când apare o doamnă, alt membru al comisiei. Ne felicită și ea, mai studiază o dată orarul făcut de noi pentru cele 2 săpătămâni de proiect și ne spune că grădinița ei ar fi încântată să înceapă din mai aceste activități.
Deja nu mai puteam să zic nimic. Nici colegii mei nu mai știau ce să facă, eram peste măsură de fericiți și nici măcar nu se termină aici. Una dintre profesoare ne spune că în perioada practicii de o săpătmână pe care o vom avea în grădinițe sau școli, ne este permis să implementăm deja programul nostru, sau cel puțin parte din activități.
Bineînțeles că noi nu am fost singurii care s-au ales cu sponsorizări și promisiunea că produsul nostru va fi ceva real, palpabil. Multe echipe au avut aceleași rezultate ca ale noastre. Întrebarea mea este... Oare sunt vorbe în vânt, sau acești oameni chiar vor vrea să pună în aplicare soluțiile noastre?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu