Este primul an în care de Sfintele Sărbători nu sunt acasă cu familia mea, primul an în care sunt departe de tot ce îmi este drag și cunoscut, primul an în care mă aflu într-un loc nou, în care tradițiile și obiceiurile diferă atât de mult de cele din România.
Primul oraș vizitat a fost Odense, locul în care cu 200 de ani în urmă s-a născut Hans Christian Andersen. Un orășel mic, cu un famerc aparte și o arhitectură parcă desprinsă din povești, ne-a întâmpinat călduros să îi descoperim secretele. Am pornit așadar pe urmele pașilor marelui scriitor, prin centru, în căutarea locurilor și clădirilor la care se uita o dată însuși Hans Christian Andersen. Urmele de pași zugravite pe străduțele înguste ne-au condus de la casa în care s-a născut scriitorul, o casă mică, cu doar 3 camere, în care locuiau 20 de oameni în momentul nașterii sale, la casa în care a copilărit alături de o mamă iresponsabilă și un tată mai mult absent, dar iubitor, până la muzeul dedicat poveștilor și vieții sale. Am învățat multe despre copilăria și tinerețea scriitorului, am aflat că avea un caracter jovial și era un om charismatic și plăcut, mereu pasionat de noile invenții, mai ales în ceea ce privește fotografia (aș putea spune că la câte poze cu el există era chiar puțin narcisist), dar era în același timp foarte visător și naiv. Pentru aceast lucru stau ca mărturie relațiile sale eșuate, cu oameni prea mărunți pentru a-i înțelege dorințele și aspirațiile.
2. Copenhaga
Copenhaga a fost următoarea noastră oprire. Nu a fost prima mea vizită în capitala Danemarcei, așa că agitația, muzica, mulțimea de oameni, clădirile cu aerul lor modern, dar în același timp nostalgic, îmi erau cunoscute. Văzusem deja celebra statuie a Micii Sirene, o sculptură fragilă și mică înfățișând o femeie ghemuită umil pe o stâncă bătută de vânt și de ploi, văzusem Rosenborgul, cu grădinile sale imense și schimbarea gărzii în fața Amalienborgului, urcasem deja în turla bisericii Mântuitorului Iisus Hristos, de unde admirasem panorama orașului, dar nu văzusem partea cea nouă a capitalei, zona canalelor, acolo unde bărcile erau mai multe decât mașnile, iar oamenii se deplasau spre centrul orașului cu ajutorul lor. Această zonă era în mare parte încă în construcții, grămezile de nisip, gardurile provizorii de sârmă și utilajele fioroase părând desprinse din imaginile postapocaliptice din filmele S.F.. Totuși am găsit în această parte, parcă uitată de haosul și agitația urbană, un loc numai bun de relaxare.
3. Malmo
Malmo este un oraș din Suedia ce se află la doar două ore cu mașina de Copenhaga. Este un oraș intersant, extrem de colorat și plin de viață, ce păstrează ceva din arhitectura orașelor daneze, dar care diferă de acestea prin atmosfera mult mai relaxată și veselă. Străzile sunt pline de oameni, mulți turiști, mulți musulmani, mulți asiatici, o adunătură încântătoare de oameni din toate colțurile lumii. Malmo este un oraș ce pare caracterizat de cuvântul spontaneitate. Aici totul este spontan. În fața clădirii în care stăteam se afla o mică piață de legume și fructe, ce apărea în fiecare dimineață și dispârea cândva seara, niciodată la aceeași oră. În centrul orașului se organiza mereu câte un eveniment, un mic concert, o scenetă improvizată, o piață cu tarabe la care găseai mâncare din toate colțurile lumii. În Malmo ai mereu ceva nou, ceva de care nu știai ieri și pe care nu o să îl mai vezi mâine. Tot în Malmo există însă și o constantă, ceva ce va fi mereu la fel de frumos, castelul și grădinile din jur. Deși castelul în sine a fost o decepție pentru mine, clădirea maiestuoasă fiind pe jumătate clădire administrativă și pe jumătate muzeu ce nu avea nicio legătură cu regi sau regine sau oamenii înstăriți ce au locuit cândva acolo, grădina castelului, parcul, moara și râul cu apă limpede au fost o adevărată încântare. Grădina era plină de flori ce abia înfloriseră, parcul era scăldat în lumina soarelui blând, malul râului era o oază de pace și liniște, iar moara oferea un loc umbrit și ferit de restul lumii în care să te odihnești. Malmo este un oraș interesant, gălăgios și aglomerat, un oraș în care oamenii sunt spontani și relaxați, un oraș în care bicicletele sunt la loc de cinste și au străzi separate și chiar mici sensuri giratorii, un oraș pe care mi-ar plăcea să îl revăd.
4. Goteborg
Din Malmo ne-am îndreptat spre Goteborg, un loc în care ai impresia că ai ajuns cu Mașina Timpului. Tramvaie de epocă circulă nestingherite pe toate străzile orașului, alături de puținele mașini și de pietonii numeroși pentru care nu există reguli de circulație. Trotuarele sunt prea înguste, așa că oamenii își fac liniștiți loc printre vehiculele de pe partea carosabilă, împingându-se fără nicio grijă prin fața autobuzelor sau tramvaielor. Goteborgul arată ca o junglă cu prea mulți oameni și prea puțin spațiu pentru a-i încăpea pe toți. Până și clădirile par desprinse fiecare din povestea ei. Câteva clădiri amintesc de Evul Mediu, câteva par abia terminate, câteva par teleportate din Rusia comunistă, iar câtorva nu le găsești locul în nicio perioadă și în niciun loc. În Goteborg am vizitat muzeul local, am învățat despre vikingi și despre războaiele dintre danezi, suedezi și norvegieni pentru cucerirea noului oraș, înființat artificial cu scopul de a deveni o puternică fortăreață și un obstacol greu de trecut de cuceritori, orașul Goteborg. Am aflat despre misterul inimii de argint, mister ce spune astfel.
Cândva în 1800, a fost descoperit scheletul unei femei, ce avea pe piept un pandantiv sub forma unei inimi de argint. Osemintele femeii erau singurele oseminte din acea zonă, semn că nu fusese înmormântată într-un cimitir. Până aici nimic spectaculos, dar partea intrigantă vine în momentul în care arheologii au realizat că scheletul trebuie să fi fost al unei fete sau femei cu o situație materială bună, dat fiind materialul din care era confecționat pandantivul, poate era vorba chiar despre o prințesă. Și atunci de ce nu era înmormântată în cripta regală sau într-un cimitir, de ce părea că fusese pur și simplu abandonată? Ceea ce a fost și mai interesant a fost descoperirea semnelor gravat pe inimioară, patru păsări ținând un scut, semnul Caselor Regale pe o parte, iar pe cealaltă parte 3 inițiale sus, o inimă săgetată de 2 săgeți în mijloc și două inițiale jos. Medalionul a făcut înconjorul Europei pentru a se putea identifica cui aparținea scheletul. Nicio Casă Regală nu a recunoscut semnul, și deși au existat mai multe presupuneri, nimeni nu știe totuși cine a fost femeia respectivă, de ce se afla în acel loc și care fusese povestea ei.
Cu acest mister și cu explorarea trecutului suedezilor mi-am ocupat timpul și mintea în Goteborg. Muzeul era unul interactiv, unde puteai să joci diferite jocuri pentru a învăța mai multe, puteai să experimentezi o călătorie pe străzile Goteborgului în anii 1600 prin intermediul ochelarilor VR, sau să îți tragi la sorți meseria pe care ai fi avut-o în Evul Mediu, pe baza ei putând să vizitezi camerele săracilor sau bogaților.
Goteborgul a fost o aventură frumoasă, o pagină de istorie pe care am citit-o și am trăit-o cu drag.
5. Lund
Un oraș mult mai mic, Lund ne-a întâmpinat într-o dimineață devreme cu străzile liniștite, abia trezite din somn și parcurile strălucind în razele soarelui. Am mers prima oară să vedem Universitatea, Lund, fiind un cunoscut centru universitar. Am intrat într-un parc mare, cu o biserică impozantă în partea dreaptă și ceea ce părea un castel în partea stângă. Făcând înconjorul catstelului am descoperit în spatele acestuia un părculeț micuț, o oază de lumină și culoare, cu o mică fântână arteziană în centru și brazi pe margini. Părculețul era înconjurat pe trei laturi de trei clădiri din trei timpuri diferite. În stânga era Castelul, în față era o clădire albă, în stilul primilor ani din secolul trecut, iar în dreapta o clădire mai modernă, probabil din anii 90. Citind mai atent într-un ghid turistic am realizat că toate cele trei clădiri erau corpuri ale universității, plus un alt corp, pe care până atunci îl neglijasem complet, în spatele meu, închizând astfel micul părculeț pe toate cele 4 laturi. Corpul din spatele meu era tot în stilul castelului, cu un turn impozant și ferestre arcuite, cu un balcon deasupra intrării și uși masive din lemn.
După ce ne-am uitat prin prejur și am analizat atent fiecare clădire, cu frumusețea ei unică, am trecut mai departe și am vizitat muzeul. Un muzeu interesant, din nou despre istoria Suediei, dar și istoria locală, cu o parte îngrozitor de înfricoșătoare cu icoane și statui ale Sfinților deteriorate și într-o stare avansată de degradare. Muzeul nu m-a încântat prea mult. Am găsit informațiile de la parter ca fiind subiective și discriminatorii, pretinzând că poparele nordice nu erau barbare, așa cum spuneau romanii, ci exact contrariul, că romanii ar fi fost niște barbari a căror civilizație s-a părbușit din cauza creștinilor ce au pătruns în Imperiu. Etajul unu a fost plictisitor, informațiile scrise în fața exponatelor fiind numai în suedeză, însă a avut și o parte interesantă, o cameră în podeaua căreia se afla un schelet păstrat intact. Etajul doi a fost înfricoșător, iar etajul al treilea a fost interesant, pe pereți fiind expuse scheletele unor animale dispărute, dar nimic spectaculos. De asemenea exista și expoziția din biserică, o expoziție la fel de sinistră ca cea din muzeu, cu obiecte de cult degradate și multe informații netraduse în engleză. Totuși unul dintre lucrurile interesante pe care le-am citit a fost că orașul Lund a avut parte întâi de un muzeu încropit din colecțiile oamenilor înstăriți și a figurilor bisericești, un muzeu ce își avea locația în casa parohială. Abia în 1900 și ceva s-a deschis muzeul oficial, doar pentru scurt timp deoarece a venit războiul. De când s-a inaugurat și până în prezent, muzeul fusese închis de nenumărate ori din cauza războaielor, gripelor și bolilor, fiind închis pentru mai mulți ani decât fusese deschis.
Una peste alta, Lund a fost un orășel simpatic, cu o universitate excepțional de frumoasă, la care aș vrea să studiez, un orășel liniștit, cu străduțe înguste pe care nu treceau decât foarte rar mașinile, un orășel perfect pentru o zi de relaxare și recreere.
Acestea au fost orașele pe care le-am vizitat, fiecare din ele mi-a plăcut și m-a intrigat în felul lui.
